Bărbat arestat în Germania, după uciderea politicianului pro-refugiați Kassel! Suspectul ar avea legături cu dreapta radicală
Un bărbat a fost arestat în Germania, după ce un responsabil politic local pro-refugiați a fost ucis, iar presa a relatat că suspectul ar avea conexiuni cu extrema dreaptă, potrivit AFP preluată de Agerpres.
Bărbatul are 45 de ani și a fost arestat sâmbătă, în contextul în care Walter Luebcke, președintele districtului Kassel și membru CDU, a fost omorât la începutul lunii iunie.
„Arestarea a avut loc pe baza unor probe ADN, iar suspectul a fost adus în această după-amiază în faţa judecătorului de instrucţie de la Kassel”, au declarat autorităţile.
Totuși, instituțiile statului au refuzat să declare un posibil motiv, dar au precizat că vor furniza alte informaţii către mass-media despre arestare şi avansul anchetei în zilele următoare.
Cotidienele Frankfurter Allgemeine Zeitung şi Bild au relatat totuşi că suspectul „vine din rândul extremei-drepte”, fără a oferi mai multe detalii.