Băsescu: Mișcările de trupe din Crimeea, fără acordul Ucrainei, pot fi considerate o agresiune
România consideră că orice prezenţă a trupelor Federaţiei Ruse pe teritoriul Ucrainei, fără acordul acesteia şi în afara acordurilor bilaterale şi a notificărilor ucrainene deja existente, poate fi considerată o agresiune la adresa Ucrainei, potrivit unui mesaj al preşedintelui Traian Băsescu.
”România este preocupată de respectarea deplină a statalităţii, suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a Ucrainei în frontierele recunoscute internaţional”, citează comunicatul Administrației Prezidențiale, precizând că președintele Băsescu solicită ca mișcările de trupe din Crimeea ”să respecte strict prevederile Acordului de la Budapesta din 1994 privind garantarea suveranităţii şi a integrităţii teritoriale a Ucrainei şi să se înscrie în limitele documentelor biletarale privind staţionarea trupelor ruse în Peninsula Crimeea, în baza Acordurilor de la Harkov şi a tuturor elementelor notificate ulterior de către autorităţile ucrainene”.
Șeful statului român insistă asupra găsirii unei soluționări între Crimeea și Ucraina ”prin dialog direct și nu prin forță”.