Belgia: Un tribunal din Bruxelles interzice Facebook să mai urmărească în mediul virtual internauții care nu au cont pe celebra rețea
Justiția din Belgia a dispus, luni, companiei Facebook, ca în cel mult două zile să înceteze ”urmărirea”, în mediul virtual, oamenilor care nu și-au dat acordul pentru acest procedeu. În caz contrar, compania fondată de Mark Zuckerberg riscă o amendă de 250.000 de euro pe zi.
Hotărârea, luată de un tribunal de primă instanță din Bruxelles, se aplică în cazul utilizatorilor de internet care nu sunt membri ai celebrei rețele socializare, potritivit Agerpres.
Aceast înterzicere înseamnă că justiția belgiană contestă folosirea de către Facebook a ”cookies”, micro-fișierele ce conservă date sau interesele internauților și care sunt folosite apoi pentru a-i monitoriza pe aceștia.
”Facebook plasează cookies ce rețin faptul că un internaut a vizitat o pagină Facebook, cum ar fi pagina unui prieten, dar și vizitarea altor pagini, cum ar fi de exemplu cele ale lanțurilor de magazine sau partidelor politice”, arată comunicatul emis de judecătorii belgieni, care mai adaugă că Facebook păstrează timp de doi ani respectivele date.