Belgrad: Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în aer într-o patiserie (VIDEO)
Alertă maximă la graniţa României cu Serbia. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în aer într-o patiserie din Belgrad ce aparţinea unui fost ministru al ţării. O altă persoană a fost rănită în urma de-flagraţiei, dar fără ca viaţa să îi fie în pericol, informează B1 TV.
Un bărbat a cărui identitate nu este cunoscută a murit în centrul capitalei sârbe după ce a detonat o încărcătură explozibilă într-o patiserie. Potrivit martorilor, bărbatul a intrat în încăpere, le-a cerut tuturor să iasă de acolo, s-a întins peste încărcătura explozibilă și s-a aruncat în aer. O singură altă persoană a fost rănită în urma deflagraţiei.
Localul aparţine lui Bratislav Petkovic, fost ministru al culturii și fost consilier al președintelui Tomislav Nikolic.
Belgrad: Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în aer într-o patiserie
#DIRECT_ONE_rwxfo5#
În urma exploziei, Poliția a încercuit rapid cartierul în care se află patiseria, situată la câteva sute de metri de o piață, o școală, mai multe restaurante fast-food și un centru sportiv.
Potrivit presei locale, omul care s-a aruncat în aer avea în jur de 50 de ani, dar nu este cunoscută identitatea sa. Ministerul de Interne al Serbiei a anunţat că a deschis o anchetă în acest caz.