Bilanţul intemperiilor din nordul Italiei a ajuns la cinci morţi

Publicat: 13 11. 2014, 23:15
Foto: ansa.it

Inundaţiile şi alunecările de teren produse în nordul Italiei au provocat moartea a cel puţin cinci persoane, relatează AFP.

Pompierii au găsit joi corpul unui angajat local în vârstă de 36 de ani, în localitatea Moscazzano, situată în apropiere de Milano.

Un bărbat în vârstă de 70 de ani s-a înecat într-un lac din nordul ţării, în timp ce încerca să ancoreze o ambarcaţiune, în contextul creşterii nivelului apei.

Alte două persoane au murit marţi în regiunea Liguria, iar una a decedat în localitatea Crevacuore, în regiunea Piemonte.

Pagubele sunt estimate la sute de milioane de euro.

La Milano, râurile Seveso şi Lambro au inundat joi câteva străzi, în zona gării Garibaldi.

Aproximativ 60 de şcoli sunt închise din cauza inundaţiilor.