Boris Johnson: Parlamentul va vota Brexitul înainte de Crăciun
Premierul britanic Boris Johnson a anunțat că parlamentarii vor vota acordul de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană înainte de Crăciun.
„Vom duce Brexitul la bun sfârşit! Avem sprijin 100% şi putem realiza Brexitul înainte de Crăciun. Alegerile de joi au schimbat viitorul ţării noastre”, a declarat Johnson la Sedgefield, acolo unde partidul său a obținut în anticipate o victorie istorică.
Totodată, premierul conservator a promis să construiască un „Guvern conservator de uniune, un Guvern al poporului”, notează 9News.
Partidul Conservator al premierului Boris Johnson a câştigat alegerile parlamentare de joi cu o majoritate confortabilă, obţinând 365 din cele 650 de mandate ale Camerei Comunelor, conform rezultatelor finale. Prezenţa la vot a fost de 67,3%.
În acest condiţii, realizarea efectivă a Brexitului la 31 ianuarie nu ar mai trebui să constituie o problemă.
Mecanismul politicii britanice s-a aflat în blocaj după amânări succesive decise de precedentul legislativ în care laburiştii, conservatorii pro-europeni şi liberal-democraţii au împiedicat votarea oricărui acord de retragere din Uniunea Europeană.