Brexitul, tot mai incert? Perioada de implementare a acordului poate fi prelungită până în 2022

Publicat: 22 11. 2018, 17:44

Autoritățile britanice confirmă că implementarea acordului privind Brexit va putea fi prelungită până la noile alegeri generale din Marea Britanie, relatează The Independent.

Cotidianul insular susține că negociatorii au introdus o clauză în acord, care permite ca așa-zisa perioadă de implementare a acordului finalizat săptămâna trecută să fie prelungită, dar aveau rezerve în ceea ce privește data-limită pâna la care s-ar putea face acest lucru, lăsând data „20XX” pentru o completare ulterioară.

Tranziția naște controverse deoarece păstrează Regatul Unit sub regulamentele stabilite de Uniunea Europeană, fără ca aceștia să poată face prea multe în această privință. Tabăra pro-Brexit cataloghează această înțelegere ca fiind un „acord de vasalitate”.

Cu toate aceastea, atât Bruxelles-ul, cât și Guvernul condus de Theresa May susțin că este nevoie de timp pentru ca acordurile comerciale să fie negociate, fără a fi întrerupte efectiv.

„Din punctul meu de vedere, cred că e important să-i asigurăm pe britanici că perioada de implementare se va încheia înainte de viitoarele alegeri generale”, a afirmat premierul britanic, Theresa May.

Versiunea actualizată a acordului privind Brexit a fost publicată, joi, și arată că tranziția se poate întinde până la finalul lui decembrie 2022, cu condiția ca ambele părți să fie de acord cu acest lucru – adică la aproximativ șase luni după viitoarele alegeri generale din Marea Britanie, care vor avea loc în mai 2022.

Acordul actualizat stipulează că ambele părți pot fi de acord cu „o decizie unitară de extindere a tranziției, de la unu și până la doi ani”. Acest aspect este important deoarece, practic, înseamnă că orice Cabinet ales în 2022 ar putea schimba politica Londrei înainte ca Regatul Unit să iasă de pe orbita Uniunii Europene – chiar inversând Brexit sau ținând Marea Britanie legată de legile europene pentru totdeauna.

Este de așteptat ca Bruxelles-ul să activeze prelungirea, dat fiindcă este aproape imposibil ca noile acorduri comerciale să fie negociate în 21 de luni, cum fusese stabilit în înțelegerile inițiale dintre insulari și blocul comunitar.