Bulgaria: Mitinguri de protest şi de susţinere faţă de Guvern au loc în Sofia

Publicat: 20 02. 2013, 20:21
Sute de oameni s-au adunat, miercuri, la Sofia, în fața Parlamentului bulgar, în cadrul unor manifestații de susținere dar și de protest față de guvernul lui Boiko Borisov, informează Mediafax.În timp ce o...

Sute de oameni s-au adunat, miercuri, la Sofia, în fața Parlamentului bulgar, în cadrul unor manifestații de susținere dar și de protest față de guvernul lui Boiko Borisov, informează Mediafax.

În timp ce o parte dintre oameni protestau împotriva guvernului arătând că demisia acestuia nu este destul, o altă parte a celor prezenți își manifestau susținerea față de executiv.

Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a anunţat miercuri, în Parlament, demisia guvernului său, în urma protestelor din ultimele zile. (Detalii AICI)

Avem demnitate şi onoare. Poporul este cel care ne-a încredinţat puterea, astăzi noi i-o dăm înapoi„, a declarat Boiko Borisov, precizând că nu va participa la un guvern interimar înaintea alegerilor legislative prevăzute pentru iulie.