Câinii vagabonzi de la Cernobîl sunt diferiți din punct de vedere genetic față de câinii vagabonzi din alte zone

Un studiu recent arată că acești câini sunt diferiți din punct de vedere genetic, dar revenirea spectaculoasă a florei și faunei din zona afectată a ridicat semne de întrebare dacă diferența se datorează radiațiilor.

Zona din jurul centralei este martora unei creșteri masive a numărului de animale sălbatice

Un studiu realizat pe peste 300 de câini sălbatici indică faptul că afinitatea genetică se schimbă pe măsură ce crește distanța față de Reactorul numărul 4, care a explodat în 1986. Totuși, aceste diferențe s-ar putea datora unor cauze care nu au legătură cu eliberarea de material radioactiv.

La 26 aprilie 1986, reactorul numărul 4 al centralei Vladimir Ilici Lenin din districtul Cernobîl – la 16 km de orașul Pripyat, în nordul Republicii Ucrainene din Uniunea Sovietică – a explodat.

Acesta a fost cel mai mare accident nuclear din istorie. Timp de câteva zile, cantități mari de materiale radioactive – cum ar fi cesiu-137, iod-131 și alți radionuclizi care emit radiații ionizante – au ars și au fost eliberate în atmosferă.

Săptămâni mai târziu, zona de excludere de la Cernobîl – formată dintr-o rază de 1.000 de mile pătrate de la centrală – a fost evacuată de toți locuitorii.

Ca parte a acestui program de izolare, Ministerul ucrainean de Interne – aflat atunci sub jurisdicția guvernului Uniunii Sovietice – a ordonat eutanasierea tuturor animalelor de companie. Însă unii câini au scăpat.

Cum s-au descurcat descendenții acestor câini într-un mediu care inițial era atât de periculos?

Conform cifrelor studiului, se pare că s-au descurcat destul de bine. În prezent – conform recensământului realizat de Chernobyl Dog Research Initiative – există peste 800 de câini sălbatici în zonă.

Pentru Tim Mousseau, biolog la Universitatea din Carolina de Sud și autorul principal al acestui nou studiu, „tot ceea ce vom afla despre modul în care supraviețuiesc în acest mediu va fi de o relevanță directă pentru oamenii din Cernobîl și din alte medii radioactive”.

Echipa a prelevat probe de sânge de la 302 specimene. Aproape jumătate dintre ele trăiesc în jurul centralei și al orașului Prípyat, care a devenit un oraș fantomă.

Alte 150 sunt chiar din Cernobîl: la 16 km de punctul zero. Iar restul de 16 rătăcesc în Slavutich – tot un oraș ucrainean, dar la 27 de mile distanță de locul exploziei, mult dincolo de zona de excludere de astăzi.

Sângele din probe a permis oamenilor de știință să cartografieze similitudinile genetice. Rezultatele acestei lucrări – publicate în revista Science Advances – indică faptul că acești câini sunt diferiți din punct de vedere genetic de alți câini din diverse țări care au fost analizați pentru comparație.

Studiul merge chiar mai departe: animalele din studiu sunt grupate în trei mari populații din punct de vedere genetic.

Apartenența la un grup sau altul depinde de distanța față de centrala nucleară. Acest lucru sugerează că expunerea la radiații ar fi putut afecta genele unor câini mai mult decât ale altora. Dar nu există, deocamdată, date care să susțină că acest lucru s-a întâmplat.

În principiu – și fiind foarte dependente de doză și de timpul de expunere – radiațiile ionizante provoacă stres oxidativ, deteriorarea celulelor și a ADN-ului, printre alte efecte. Cu toate acestea, autorii lucrării nu au publicat niciun fel de date care să indice alterări în cazul organismelor câinilor.

În mod neașteptat, după dezastrul din 1986, care a costat viața a nenumărate ființe vii, zona de excludere a devenit un fel de paradis pe pământ. După evacuarea locuitorilor atât flora, cât și fauna au prosperat în întreaga zonă din jurul centralei.

O lucrare publicată în 2015 a dezvăluit că, într-adevăr, prezența mamiferelor mari a fost redusă în primii ani după accident, dar acestea și-au revenit în cele din urmă.

Studiile aeriene efectuate începând cu anii 1990 arată că populațiile de elani, cerbi și mistreți erau similare cu cele din alte regiuni care nu au fost afectate de dezastru.

Și, odată cu absența oamenilor, populația de lupi crescuse de șapte ori, având cea mai mare densitate de populație din Europa.