Calota glaciară a Groenlandei s-a topit aproape în întregime, în doar patru zile
Calota glaciară a Groenlandei s-a topit în proporţie de 97% la jumătatea lunii iulie, potrivit NASA, suprafaţa neacoperită de gheţuri fiind acum de două ori mai mare decât în verile din anii precedenţi.
Potrivit Agenţiei spaţiale americane, această topire neobişnuită s-a produs în doar patru zile, în perioada 8 – 12 iulie, şi ar putea contribui la o creştere a nivelului oceanelor.
Gheţurile Groenlandei s-au topit în iulie pe o suprafaţă care nu a fost niciodată atât de întinsă în cei 30 de ani de monitorizare prin satelit.
NASA a precizat că cel mai înalt punct de pe calota glaciară groenlandeză, situat la peste trei kilometri deasupra nivelului mării, prezenta la rândul său semne de dezgheţ.