Canada va avea un nou premier. Justin Trudeau, înlocuit cu Mark Carney. Mesaj tranșant pentru Donald Trump

Publicat: 10 03. 2025, 08:57
MArk Carney sursa foto: X/ Mark Carney

Mark Carney a fost ales, de reprezentanții Partidului Liberal, aflat la putere în Canada, să-l înlocuiască pe Justin Trudeau la conducerea guvernului federal. Noul premier își va lua funcția în primire într-un moment dificil pentru țara sa.

Canada se confruntă cu tensiuni mari provocate de administrația Trump. Viitorul guvern va trebui să facă față războiului comercial cu Statele Unite și să ia măsuri împotriva revendicărilor expansioniste ale Casei Albe.

Mark Carney este un fost banchet, în vârstă de 59 de ani, cu experiență minimă în politică. Chiar și așa, el a obţinut 85,9% din voturile delegaților, după cum a anunțat preşedintele Partidului Liberal, Sachit Mehra. El s-a clasat cu mult în fața fostului ministru de finanţe Chrystia Freeland, care a primit doar 8% din suferagii.

Mark Carney urmează să devină premier în zilele următoare, astfel încât să aibă loc  transfer de putere. El va avea o sarcină dificilă, la guvernare, în condițiile în care dezbaterile din spațiul public se concentrează pe găsirea unui politician suficient de puternic petru a-i face față lui Donald Trump și atacurilor acestuia la adresa Canadei.

Mesaj tranșant al viitorului premier

Odată cu anunțarea victoriei, Mark Carney a transmis un mesaj tranșant pentru canadieni, în contextul disputelor cu administrația de la Casa Albă. El a spus că Trump nu poate fi lăsat să câștige și a făcut trimitere la o perioadă de mare pericol pentru țara sa. Viitorul premier a transmis, în discursul de victorie că va trebui construit un nou sistem economic și explorate noi relații comerciale,

„Americanii vor resursele noastre, apa noastră, pământul nostru, ţara noastră”, a avertizat Mark Carney.

Potrivit unui sondaj Angus Reid publicat, dat publicității zilele trecute, Carney este politicianul preferat de canadieni pentru a-l înfrunta pe Trump. Un procent de 43% dintre persoanele chestionate s-au exprimat în favoarea lui, comparativ cu 34%, care îl susțin pe liderul conservator, Pierre Poilievre. Acesta din urmă, pierde teren din cauza noului context politic, chiar dacă partidul său, Partidul Conservator, rămâne favorit în intenţiile de vot.

Canadienii sunt deranjați de retorica sa populistă, spun experții, similară cu cea promovată de Donald Trump.