Cancelarul Austriei nu ne permite aderarea la Schengen până în iunie 2024. „Fantoma” de care se teme
Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, nu ne permite aderarea la Schengen până la alegerile care vor avea loc vara viitoare. Cancelarul se teme și de predecesorul său, Sebastian Kurz, care ar putea reveni în politică.
Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, va continua poziția intransigentă contra migrației și a aderării României la Schengen. Nu va face nicio concesie în contextul alegerilor europarlamentare din iunie 2024, a celor parlamentare din toamnă. Dar și după ce predecesorul său Sebastian Kurz dă semne de revenire în politică.
Christian Stocker nu se învârte în jurul cozii. „Rezultatul alegerilor din 2019 nu va fi realizabil”, spune el într-un interviu acordat TT.
Avocatul și viceprimarul din Wiener Neustadt este de un an secretar general al ÖVP. Anul viitor, el va trebui să conducă două campanii electorale împreună cu noul director de campanie al ÖVP, Bernhard Ebner.
ÖVP pornește din defensivă: cele 37,5 procente obținute în 2019 sunt de neatins după prăbușirea lui Sebastian Kurz. Partidul FPÖ conduce în toate sondajele de opinie. SPÖ și ÖVP urmează la distanță.
OVP se bazează pe perseverența președintelui său Karl Nehammer, cel care nu permite aderarea României la Schengen. Acesta, în vârstă de 50 de ani, și-a asumat sarcina ingrată de a stabiliza și reconstrui ÖVP după căderea fostului cancelar Sebastian Kurz în decembrie 2021.
Ce veste proastă vine pentru România, pe newsweek.ro.