Când a devenit degetul mijlociu un gest obscen?

Publicat: 08 02. 2012, 10:49

Un post de televiziune american și-a cerut scuze telespectatorilor după ce la Super Bowl cântăreața Mia a arătat degetul mijlociu în fața a zeci de milioane de spectatori în timpul concertului său, relatează BBC. Întrebarea pe care și-o pun jurnaliștii britanici este ce înseamnă de fapt gestul și de când a devenit obscen?

Potrivit sursei precizate, gestul ar proveni din secolul al IV-lea, î.Hr. când filosoful grec Diogene i-a arătat degetul mijlociu filosofului Demostene care vorbea în fața unui public. Gestul falic a fost rapid copiat și preluat de mii de oameni luând un sens negativ și fiind considerat o insultă.

„Este unul dintre cele mai vechi gesturi jignitoare pe care le cunoaştem. Este un falus pe care i-l arăţi cuiva”, explică antropologul Desmond Morris.

Romanii au numit gestul „digitus impudicus” (degetul indecent). Istoricul roman Tacitus scria despre triburile germanice care arătau degetul mijlociu către soldaţii romani.

Cel mai probabil gestul a ajuns în America odată cu imigranţii italieni, iar existenţa lui este documentată încă din 1886 când un jucător al echipei Boston Beaneaters a fost fotografiat arătând degetul mijlociu către cameră.

Cântăreața Mia arată degetul mijlociu în timpul pauzei de la Super Bowl

Embed: