Când va fi nominalizat Mark Rutte, oficial, secretar general al NATO și data la care va intra în atribuții

Când va fi nominalizat Mark Rutte, oficial, secretar general al NATO și data la care va intra în atribuții
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / Utrecht Robin/ABACA

Surse diplomatice, citate de AFP, au anunțat că, miercuri, cele 32 de state membre ale NATO vor confirma nominalizarea premierului interimar olandez, Mark Rutte, pentru postul de secretar general al Alianţei.

Această nominalizare va fi oficializată de către ambasadorii statelor membre în timpul unei reuniuni a Consiliului Atlanticului de Nord, forul de decizie politică al NATO, informează Agerpres.

Când își va prelua Mark Rutte toate sarcinile la NATO

Mark Rutte va intra în atribuţii de la data de 1 octombrie, când va expira ultima prelungire a mandatului actualului secretar general, Jens Stoltenberg, numit în 2014.

Mandatul lui Stoltenberg a fost extins de patru ori, în contextul războiului din Ucraina.

Mark Rutte, relații bune cu Donald Trump

Mark Rutte va avea sarcina să trateze cu o posibilă viitoare administraţie americană condusă de Donald Trump, dacă fostul preşedinte republican al SUA va fi reales la Casa Albă, după alegerile în care se va confrunta din nou cu actualul preşedinte democrat Joe Biden.

Relaţiile bune ale lui Rutte cu Trump, în precedentul mandat al acestuia, s-ar putea să fi jucat un rol esențial în susţinerea candidaturii sale.

Premierul olandez este recunoscut printre omologii săi europeni drept salvatorul summitului NATO din 2018, când a discutat cu Trump asupra cheltuielilor de apărare pe care fostul preşedinte american dorea să le vadă crescute în rândul europenilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră