Casa Regală Britanică ia în considerare acţionarea în judecată a revistei franceze Closer pentru publicarea fotografiilor cu Kate Middleton topless

Publicat: 14 09. 2012, 15:13
Reprezentanţii Casei Regale au transmis un comunicat de presă prin care îşi exprimă indignarea faţă de decizia revistei franceze de a publica fotografiile cu Kate Middleton topless, scrie The Guardian. ...

Reprezentanţii Casei Regale au transmis un comunicat de presă prin care îşi exprimă indignarea faţă de decizia revistei franceze de a publica fotografiile cu Kate Middleton topless, scrie The Guardian.

Potrivit reporterului BBC Nicholas Witchell, cuplul regal ar putea acţiona în judecată atât revista, fotograful sau ambele părţi. Acesta a discutat şi cu prinţul Williams şi a spus că niciodată nu l-a mai simţit atât de mânios. „Este hotărât să protejeze imaginea soţiei sale, el este un tip foarte protectiv, dar întâmplările de astăzi i-au provocat multă mânie”, declară Witchell.

Oficiali ai Casei Regale consultă deja avocaţi francezi pentru a vedea dacă au sau nu motiv să acţioneze publicaţia în judecată.

Vezi AICI fotografiile care au iscat scandalul dintre Casa Regală şi presa franceză.

„Altețele lor au fost profund indignate de faptul că fotograful unei publicații franceze le-a invadat intimitatea într-un mod atât de grotesc și fără nicio justificare. Incidentul amintește de cele mai urâte obiceiuri ale paparazzilor din timpul vieții Prințesei Diana. Cuplul regal avea tot dreptul la intimitate în acea locuință privată și este de neînțeles faptul că cineva s-a gândit să facă și, mai ales, să publice asemenea fotografii. Casa Regală își consultă avocații pentru a vedea ce opțiuni legale au Ducele și Ducesa”, se arată în comunicatul oficial trimis de la Casa Regală.

Mai multe ziare britanice ar fi primit, încă de săptămâna trecută, propunerea de a publica fotografiile respective, însă au refuzat.

„Fotografiile care au circulat săptămâna trecută prin redacțiile britanice erau altfel. Era vorba tot despre fotografii făcute cu teleobiectivul, de la distanță, dar nu puteai vedea mare lucru. Din câte știu eu, nimeni nu a văzut până acum fotografiile publicate azi de revista franceză”, a declarat un editor foto de la una din publicaţiile principale din Regat.

În ciuda scandalului care a izbucnit, ducele şi ducesa îşi vor continua turneul de nouă zile planificat în Orient.