Cea mai bogată femeie din Asia a pierdut 84% din avere în 2 ani / Acum încearcă să scape de faliment

Publicat: 10 08. 2023, 10:20
Actualizat: 10 08. 2023, 10:22
Sursa foto: Mirror

În 2021, Yang Huiyan, era cea mai bogată femeie din Asia. Femeia a pierdut mai mulți bani decât orice miliardar în ultimii doi ani. Compania sa, Country Garden, cel mai important dezvoltator imobiliar din China, se confruntă cu o criză a datoriilor, relatează Business Insider.

Ce a cauzat majoritatea pierderilor

Din iunie 2021, averea netă a lui Yang a scăzut cu 28,6 miliarde de dolari. Averea netă a femeii în vârstă de 41 de ani este acum de 5,5 miliarde de dolari, conform indicelui Billionaires al Bloomberg.

Aceste pierderi au fost cauzate de faptul că Country Garden nu a reușit să plătească dobânzile pentru două obligațiuni denominate în dolari americani. Compania are acum o perioadă de grație de 30 de zile pentru a evita intrarea oficială în incapacitate de plată.

Acțiunile companiei au scăzut cu 20,4% săptămâna aceasta la bursa din Hong Kong. Yang – care are o mare parte din avere plasată un pachet de 52,6% din acțiunile companiei. Conform unui raport al agenției de rating Moody’s, a pierdut aproximativ 490 de milioane de dolari doar marți.

Yang Huiyan a pierdut locul în topul miliardarelor în 2022

Yang – care a devenit cea mai bogată femeie din China la 25 de ani după ce compania a fost lansată pe bursă – a pierdut locul în topul miliardarelor în august 2022, în fața Savitri Jindal, cea mai bogată femeie din India și președintă emerită a conglomeratului indian O.P. Jindal Group, potrivit Bloomberg.

Pe 30 iulie, Yang a anunțat că donează jumătate din acțiunile sale la Country Garden unei organizații de caritate fondate de sora ei mai mică, scrie Digi24.ro.