Cea mai mare publicaţie satirică din Franța, Le Canard Enchaîné, a primit ameninţări teroriste: „Jurnaliștii vor fi tăiați cu toporul”
Le Canard Enchaîné, cea mai mare publicaţie satirică din Franţa, a primit o serie de ameninţări. Jurnaliştii publicației au fost ameninţaţi că le va veni „rândul” după atacul de la Charlie Hebdo.
„Acum va fi rândul vostru”, se arată într-un email primit la redacţia Le Canard Enchaîné. Jurnaliştii publicaţiei satirice au fost ameninţaţi că vor fi „tăiaţi cu toporul”, transmite AFP.
„În acest context, autorităţile au sporit măsurile de supraveghere şi a fost iniţiată o anchetă”, anunţă Le Canard Enchaîné.
Ameninţările au fost primite pe 8 ianuarie, dar au fost anunţate public abia acum.
12 persoane au murit pe 7 ianuarie în urma atacului terorist comis la sediul revistei satirice Charlie Hebdo.