Cel mai deștept copil din lume este un băiețel de doi ani de origine română: Are un IQ aproape cât al lui Einstein (FOTO)
Deși are doar doi ani și nouă luni, a fost acceptat deja în Mensa, societatea celor mai inteligenți oameni. Este vorba despre Anthony Popa Urria, un băiețel canadian de origine română, care are un IQ de 154, apropiat de cel al lui Albert Einstein și Stephen Hawking, potrivit National Post.
În timp ce alți copii de vârsta lui se joacă cu mașinuțele, Anthony își petrece timpul spunând alfabetul înainte și înapoi, numărând până la 1.000 sau enumerând planetele sistemului solar.
Anthony vorbește trei limbi – engleză, spaniolă și română – poate citi fraze la prima vedere din cărțile de povești, își poate scrie numele și alte cuvinte și poate rezolva puzzle-uri de 70 de piese.
Mai mult, copilul a reușit să rețină deja aproape toate capitalele lumii.
Mama și bunica sa spun că și-au dat seama de calitățile uluitoare ale lui Anthony din primele luni de viață ale băiatului.
„Era foarte curios, foarte atent la discuțiile adulților”, spune bunica micuțului.
În luna februarie, părinții lui Anhony au decis să îi testeze coeficientul de inteligență mergând la un specialist Mensa. Rezultatul: băiețelul are un IQ de 154, în condițiile în care media coeficientului de inteligență al unui adult este de 100.