Cel mai mare incendiu din Franța începe să scadă în intensitate: Mii de pompieri, localnici evacuați și regiuni arse
Franța se confruntă cu un incendiu forestier fără precedent, care a izbucnit în apropierea localității Ribaute, situată în sudul țării. Focul a distrus zone din regiunea Aude, provocând moartea unei persoane, rănirea altora și evacuarea masivă a locuitorilor. Autoritățile afirmă că acesta este cel mai mare incendiu din ultimii 75 de ani, potrivit Reuters, citat de Agerpres.
Cuprins:
- Zeci de sate evacuate și 2.000 de pompieri mobilizați
- Ce a declarat primarul unui oraș aproape carbonizat
- Cum ne afectează schimbările climatice
Zeci de sate evacuate și 2.000 de pompieri mobilizați
Declanșat marți, în apropierea localității Ribaute din sudul Franței, incendiul a afectat în doar câteva zile peste 16.000 de hectare, o suprafață mai mare decât cea a Parisului, conform autorităților locale.
Mai mult de 2.000 de pompieri, 500 de vehicule, forțe ale armatei și jandarmeriei sunt implicate în lupta cu flăcările.
O femeie și-a pierdut viața, iar 13 persoane, dintre care 11 pompieri, au fost rănite, două dintre acestea fiind în stare critică. De asemenea, trei persoane au fost date dispărute, iar zeci de case au fost distruse de foc, conform prefecturii Aude.
Ce a declarat primarul unui oraș aproape carbonizat
În satul Jonquieres, 80% din localitate a fost distrusă, a declarat primarul Jacques Piraud pentru Le Monde. „E dramatic. E totul negru, copacii sunt complet arși”, a adăugat el, potrivit surselor citate.
În total, 17 centre de cazare au fost deschise pentru sinistrați, iar autoritățile au cerut locuitorilor din regiunea Corbieres să nu se întoarcă în case până când intervențiile nu se încheie. Între timp, avioane aruncă constant apă peste zonele greu accesibile, ajutând eforturile pompierilor.
Cum ne afectează schimbările climatice
Premierul Franței, Francois Bayrou, a efectuat o vizită miercuri în regiunea afectată și a afirmat că incendiul constituie „o catastrofă de o amploare nemaiîntâlnită”, corelând acest fenomen cu încălzirea globală și seceta. De asemenea, Ministrul Mediului, Agnes Pannier-Runacher, a precizat că „focul este o consecință a crizei climatice pe care o traversăm.”
Vântul puternic, vegetația uscată și temperaturile ridicate au contribuit la extinderea rapidă a flăcărilor, care au fost vizibile chiar și din satelit, alături de zonele complet distruse.
Președintele Emmanuel Macron a transmis un mesaj public în care a afirmat că „toate resursele naționale sunt mobilizate”, solicitând populației să manifeste „cea mai mare prudență” în fața acestui pericol.