Cel puţin doi morți şi ZECI de răniţi într-un INCENDIU din staţiunea de schi frecventată de Prințul William și Kate Middleton (VIDEO)

Publicat: 20 01. 2019, 16:50
Sursă foto: Youtube.com

Cel puţin două persoane au murit şi alte 22 au fost rănite(din care patru grav)într-un incendiu ce a izbucnit duminică dimineaţă într-o clădire din staţiunea de schi franceză, Courchevel, situată în Alpii francezi, relatează BBC.

Clădirea era folosită pentru a găzdui aproximativ 60 de lucrători sezonieri – printre care şi străini -, incendiul extinzându-se şi la alte două clădiri din apropiere.

„Putem bănui ca incendiul a izbuncit din neglijență”, a precizat Frédéric Loiseau, un oficial local.

La faţa locului au ajuns 70 de pompieri, şi zeci de persoane au fost evacuate din clădirile învecinate. Alte persoane au sărit de la etaj pentru a se salva.

„În cazul celor cu răni grave, este imposibil de spus dacă rănile le-au fost cauzate de cădere. Pentru că incendiul era la etajul trei, unele persoane au sărit pentru a-şi salva vieţile”, a precizat Frédéric Loiseau, un oficial local, citat de BBC.

Tot potrivit lui, poliţia a lansa o anchetă pentru a stabili cauzele incendiului.

Courchevel este cunoscută pentru faptul căeste o destinație preferată de Prințul William și Kate Middleton.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Locul la câteva ore după stingerea incendiului