„Ieri m-am căsătorit, dar eram beat. Puteți anula?”. Cele mai bizare cereri către consulatele austriece

„Ieri m-am căsătorit, dar eram beat. Puteți anula?”. Cele mai bizare cereri către consulatele austriece
Cereri bizare către consulatele austriece. Sursa foto simbol: Freepik

Cereri bizare către consulatele austriece. Ministerul de Externe de la Viena a publicat o listă pentru a arăta cu ce solicitări se confruntă angajații din consulate și ambasade. Ministerul a vrut astfel să transmită că apelurile către personalul specializat trebuie să vizeze situații urgente.

Ce solicitări bizare a primit personalul diplomatic și consular austriac

De exemplu, cineva a sunat să ceară desfacerea unei căsătorii: „Bună! Ieri m-am căsătorit în Las Vegas, dar eram beat. Puteți anula asta?”. Spre dezamăgirea r3spectivei persoane, răspunsul a fost un tranșant: „Nu”.

Un creator de conținut a apelat la personalul austriac să se plângă de faptul că nu are internet Wi-Fi în hotel. Din această cauză, nu își putea posta în online materialele din care câștigă bani.

Iar altcineva a cerut ajutorul tot dintr-un hotel, de data aceasta pentru că aerul condiționat nu dădea decât aer cald: „Toată familia are cald. Faceți ceva!”.

Iar un bărbat a apelat personalul austriac la ora 3 dimineața nu pentru o urgență, ci pentru a se asigura că e cineva disponibil în caz de urgență. „Mătușa lui era plecată, nu vorbea nicio limbă străină și nu avea card de credit. A zis că se bazează pe ajutorul nostru”, a transmis Ministerul austriac de Externe, citat de presa locală.

Ce mesaj important a transmis Ministerul austriac de Externe

Ministerul a dat aceste exemple pentru a ilustra cu ce fel de solicitări se confruntă personalul din consulatele și ambasadele austriece și pentru a sublinia că telefoanele sunt disponibile strict pentru cazuri de urgență, nu pentru capriciile unora sau altora.