Cele trei femei din Cleveland sechestrate 10 ani rup tăcerea: "Nu vom lăsa experința aceasta să ne definească" (VIDEO)
Cele trei femei răpite în Cleveland pentru mai bine de zece ani au transmis un mesaj publicului, la două luni după salvarea lor din situația dramatică în care au fost obligate să crească.
În mesajele lor, înregistrate și publicate pe platforma YouTube, cele trei mulțumesc oamenilor pentru încurajări și deopotrivă ajutorul financiar, spunând că acum își pot relua viețile.
”Sunt bucuroasă că sunt înapoi acasă cu familia mea și cu prietenii. Este un sentiment incredibil. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat pe mine și pe familia mea prin toată nebunia asta. Am fost binecuvântați pentru atâta iubire și bunătate ce ni s-a arătat. Devin tot mai puternică pe zi ce trece și mă ajută foarte mult să simt din nou intimitatea. Aș vrea ca toți să ne permită să ne păstrăm viața dincolo de ochii publici, să avem o viață normală”, spune Amanda Berry.
Părinții Ginei DeJesus mulțumesc și ei că și-au recâștigat fiica, după o decadă în care au suferit în lipsa ei. Mama fetei se arată recunoscătoare pentru tot sprijinul primit, în special de la vecini și de la comunitatea în care trăiește.
În ultima parte a clipului, Michelle Knight ține să le transmită tuturor că este bine și că abia așteaptă să își trăiască viața și libertatea recâștigată.
”S-ar putea să fi experimentat pe pielea mea cele mai crunte dureri, dar acum pot să trec peste asta cu zâmbetul pe buze și cu capul ridicat. Nu voi lăsa experiența asta să mă definească. Nu voi lăsa ura să mă roadă. Am fost rănite de oameni, însă noi trebuie să ne bizuim doar pe Dumnezeu, căci el este judecătorul nostru. Iar planul lui Dumnezeu pentru mine este să pot să-i ajut pe ceilalți care ajung în aceeași situație ca cea prin care am trecut”, spune Knight.
Cele trei femei au fost răpite între aniil 2002 și 2004, la vârstele de 14, 16, respectiv 21 de ani și au reușit să scape, zece ani mai târziu, din mâinile bărbatului care le-a sechestrat și violat în toată această periodă. Tinerele au îndurat bătăi, au fost ținute în lanțuri, înfometate și amenințate constant cu moartea, una dintre victime suferind mai multe avorturi, provocate brutal de către răpitor, Ariel Castro. (Detalii AICI)