Certificatul de vaccinare, obligatoriu în Olanda pentru a folosi toaleta localurilor

Certificatul de vaccinare, obligatoriu în Olanda pentru a folosi toaleta localurilor
Foto simbol: Pixabay

Ministrul Sănătății din Olanda a anunțat luni că clienţii cafenelelor nu trebuie să prezinte un certificat de vaccinare pentru a avea acces în interior sau pe terasă, dar vor fi nevoiţi să facă dovada unui astfel de document pentru a merge la toaletă, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Dacă doriţi să folosiţi toaleta, va trebui să arătaţi codul QR”, a declarat ministrul sănătăţii, Hugo de Jonge, la postul de radio public NOS.

Certificatul nu va fi obligatoriu pentru cei care doresc să savureze o masă sau o băutură afară, excepţie votată de Parlament, dar va fi totuşi necesar pentru a putea utiliza toaleta acestor localuri.

În Olanda, codul QR, care atestă faptul că persoana a fost vaccinată, este obligatoriu pentru toate persoanele de peste 13 ani.