China: ”Podul Păcii Universale”, vechi de peste 900 de ani, s-a făcut scrum în 20 de minute (VIDEO)
Podul Wan’an din China, vechi de peste 900 de ani, s-a făcut scrum în doar câteva minute. Construcția din lemn a fost devastată de un incendiu care, spun experții, ar fi fost pus în mod intenționat. Preț de mai bine de zece ore, pompierii au încercat să stingă flăcările, informează B1 TV în cadrul Știrilor prezentate de Dan Gabor.
Pod vechi de 900 de ani, distrus în câteva minute de un incendiu
Sute de ani de istorie au fost distruși într-o clipă. Un pod vechi de 900 de ani din estul Chinei, construit în timpul dinastiei Song, s-a prăbușit după ce a ars în întregime în doar 20 de minute. Pompierii chinezi s-au chinuit mai bine de zece ore să stingă incendiul. Într-un final flăcările au fost lichidate, însă nu a mai rămas nimic din podul încărcat cu istorie.
Cunoscut și sub numele de Podul Păcii Universale, Wan’an era cel mai lung pod de lemn din China, având peste 98 metri.
Cauza incendiului nu este cunoscută deocamdată, însă experții spun că cel mai probabil a fost provocat de o persoană.
Podul avea o valoare culturală semnificativă. El demonstra înțelepciunea și ingeniozitatea stăpânită de chinezii de atunci în ceea ce privește proiectele de arhitectură din lemn, mai ales că un asemenea pod era extrem de greu de construit.