Un medic chirurg este acuzat că şi-a agresat sexual aproape 300 de pacienţi, dintre care peste 250 erau minori. El profita de victime, în timpul anesteziei, scrie Observator.
Medicul a lucrat la zeci de spitale publice şi private din vestul Franţei. El abuza pacienții, în timpul anesteziei.
Una dintre victime, Amélie Lévêque, a fost abuzată când avea doar 9 ani.
„M-am gândit că asta sunt eu. Mi s-a întâmplat asta, cred că sunt eu. Deci, de aici, a fost foarte complicat pentru mine. Am un răspuns pentru ceea ce mi s-a întâmplat, un răspuns la motivul pentru care funcţionez aşa în viaţa de zi cu zi”, a declarat victima.
Abuzurile erau notate, în detaliu, într-un jurnal. Violatorul scria numele victimelor, vârsta și adresele.
„Am rămas cu atâtea sechele după această operaţie, dar pe care nimeni nu le-a putut explica, familia mea, medicul meu, eu însumi. Era total irațională această frică de spitale, această frică de medicamente, de medici”, a spus Amélie Lévêque.
„Consecinţele psihotraumatice, ceea ce noi numin disociere şi instalarea memoriei traumatice, se vor manifesta după săptămâni, luni, ani sau chiar decenii”, a explicat Muriel Salmona, psiholog.
Abuzatorul a fost condamnat în 2005, la 4 luni de detenţie, pentru deținere de imagini pornografice cu copii. Încă avea dreptul de practică a meseriei, astfel abuzurile au continuat pentru încă 13 ani. În 2017, a ieșit la pensie și a fost acuzat de vecini că le-a violat fiica de 6 ani.
Pedofilul execută deja o pedeapsă de 15 ani de închisoare. El a fost găsit vinovat, în 2020, după ce a violat 2 nepoate şi patru paciente. Noile acuzații îi mai pot adăuga încă 20 de ani de închisoare.