Circa 1.000 de imigranți au plecat pe jos dintr-o localitate ungară spre Austria

Circa 1.000 de imigranți au plecat pe jos dintr-o localitate ungară spre Austria

Aproximativ o mie de imigranți au plecat pe jos, miercuri seară, din localitatea ungară Hegyeshalom spre frontiera cu Austria, informează MTI, citată de Mediafax.

Imigranții extracomunitari au venit cu trenul de la Budapesta la Hegyeshalom, localitate situată în apropiere de frontiera cu Austria. După coborârea din tren, ei au plecat pe jos spre frontieră.

Autoritățile din Austria sunt pregătite cu autobuze pentru a-i prelua pe imigranți. De la graniță, ei vor fi îndrumați spre centrele de cazare sau vor fi urcaţi în trenuri pentru a ajunge în Germania.

Miercuri dimineață alți 150-200 de imigranți au parcurs același drum.