Circa 2.000 de fete și femei nigeriene au fost răpite de la începutul anului de gruparea islamistă Boko Haram
Un raport al organizației care militează pentru drepturile omului, Amnesty, arată că în jur de 2.000 de fete și femei au fost răpite în Nigeria de gruparea islamistă armată Boko Haram de la începutul anului până în prezent, conform Agerpres.
„Este dificil de estimat cât de multe persoane au fost răpite de Boko Haram, dar numărul femeilor și al fetelor răpite este, probabil, mai mare de 2000”, se arată în raport.
Însă, Amnesty susține că, în urma unor mărturii ale femeilor care au reușit să evadeze, are certitudinea că au existat 38 de răpiri în masă comise de Boko Haram. În ceea ce privește locul răpirii, potrivit unei surse militare de rang înalt citată de Amnesty, ostaticele grupării ar fi duse în diferite tabere ale grupării islamiste.
Răpirea de acum un an a celor 276 de eleve a dus la un caz fără precedent, mai ales că 219 eleve dintr-o localitate nigeriană sunt încă date dispărute. Liderul grupării islamiste, Abubakar Shekau, a susținut că adolescentele care nu erau musulmane au fost convertite la islam și au fost „căsătorite cu forța”.
Declarațiile ulterioare ale femeilor eliberate arată că fie au fost deținute în închisori suprapopulate, au fost căsătorite cu forța, silite să gătească și să facă menaj, fie au fost obligate să învețe să folosească arma de foc și să confecționeze bombe artizanale.
Raportul Amnesty arată că peste 4.000 de persoane au fost ucise de gruparea Boko Haram, iar cel puțin 1.500 au fost omorâte în primul trimestru al acestui an.