Clanurile de romi s-au luat la bătaie în plină stradă, într-un oraș din Anglia: S-au dezlănțuit cu bâte, bolovani, scaune şi arme albe sub privirile îngrozite ale localnicilor (VIDEO)
Scene de groază au fost surprinse, în weekend, într-un cartier din Sheffield (Marea Britanie), după ce mai multe clanuri de romi s-au luat la bătaie sub privirile localnicilor îngroziți.
Bătaie între clanurile de romi într-un oraș din Anglia, surprinsă de localnici
În imaginile publicate pe rețelele de socializare se poate vedea cum cei implicați în scandal s-au dezlănțuit cu bâte, bolovani, scaune şi arme albe în centrul oraşului Sheffield. Totul ar fi pornit după ce un grup de câteva zeci de persoane au luat în derâdere regulile de distanțare socială și au încins vineri seara un adevărat chef în plină stradă, trezind revolta în rândul britanicilor, așa cum relatează publicația Yorkshire Live.
Aflați sub influenţa alcoolului, petrecerea, care ar fi continuat și a doua zi, s-a transformat într-un scandal în toată regula, iar lucrurile au degenerat după ce romii au început să se ia la bătaie sub privirile speriate ale localnicilor. Forțele de ordine au intervenit de urgență la fața locului și i-au calmat pe scandalagii, după ce locuitorii cartierului din Sheffield a alertat autoritățile despre incident. Unităţile de poliţie au fost întărite cu forţe speciale de intervenţie şi au intervenit, reuşind să-i calmeze pe bătăuşi Mai multe persoane au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale.
În imaginile care apar pe internet se pot auzi țipetele mai multor femei și bebeluși plângând, în timp ce romii implicați în altercație își împart pumni și picioare. În cele din urmă, mai multe mașini de poliție au intervenit pentru a-i potoli pe bătăuși.
Alte videoclipuri par să arate mai multe tulburări care s-au produs mai târziu sâmbătă seara. Un localnic a cărui casă se află pe aceeași porțiune de drum unde a avut loc scandalul, a declarat pentru un post local de televiziune că este îngrijorat pentru siguranța copiilor săi și instalează camere de filmat. De altfel, mașina acestuia ar fi fost avariată în altercație.
Autoritățile se plâng că migranții nu respectă regulile de distanțare socială
Nu este prima dată când autoritățile britanice au astfeld e probleme legate de nerespectarea măsurilor de distanțare socială în rândul comunităților de migranți. Poliția anunța în luna aprilie că se confruntă cu „provocări în comunicarea situației actuale de criză sanitară” în grupuri care nu vorbesc engleză și care nu respectă distanțaresocială, relata bbc.com.
Polițiștii din South Yorkshire au fost îngroziți atunci când au văzut că mai multe grupuri de migranți, proveniți din statele est-europene, ignoră regulile și ies în grupuri pe străzi. Asta deși, în luna aprilie regulile privind blocarea au înseamnat că grupurile nu trebuie să se formeze în spațiul public, iar oamenii din gospodării diferite trebuie să stea la doi metri unul de altul.