Colorado: Un incediu devastator de vegetaţie: 3.000 de persoane au fost evacuate
Statul Colorado se luptă cu cel mai mare incediu de vegetaţie, unde 3000 de persoane au fost evacuate şi nevoite să-şi părăsească locuinţa.
Incendiul a izbucnit marţi în Pădurile din Parcul Naţional Rocky Mountains şi era controlat în proporţie de 5%, însă începând de joi seara a scăpat total de sub control, fiind înteţit de vântul care bate cu peste 60 de kilometri pe oră, potrivit AFP.
Numit şi “Black Forest”, focul s-a intensificat considerabil pe fondul secetei.
Echipajele formate din 1.4000 de pompieri fac eforturi extraordinare pentru a stinge focul, spunând că este cel mai mare incediu pe care l-au văzut.
“Este cel mai mare incendiu pe care l-am văzut. Toți am fost instruiți pentru o astfel de operațiune, dar în momentul în care am ajuns aici a fost cam înfricoșător.”, a declarat un pompier.
Focul a mistuit peste 82.000 de hectare de pădure şi zeci de case s-au transformat în scrum, fiind controlat în proporţie de 50% la momentul actual.
Statul Colorado s-a mai confruntat cu un incediu în anul 2012, izbucnit la Waldo Canyon, care a distrus 347 de case, însă acesta se arată mult mai devastator decât cel din trecut.