Consiliul de Securitate al ONU examinează conflictul din Nagorno-Karabah. Ce mesaj au avut cei 15 membri pentru Armenia și Azerbaidjan
Membrii Consiliului de Securitate al ONU au solicitat Armeniei și Azerbaidjanului să respecte noul acord de încetare a focului în Nagorno-Karabah, în timpul unei reuniuni pe tema regiunii disputate, ce a avut loc luni, transmite France 24.
Consiliul de Securitate al ONU examinează conflictul din Nagorno-Karabah
Consiliul a desfășurat discuții în spatele ușilor închise, la sediul ONU din New York, iar acestea au vizat luptele care au început în 27 septembrie și care au condus la moartea a sute de persoane.
În timpul întâlnirii – care a fost solicitată de către Franța, Statele Unite și Rusia – cei 15 membri ai consiliului au reiterat mesajul lansat de Antonio Guterres, șeful ONU, care ceruse taberelor implicate în conflictul pentru Nagorno-Karabah să onoreze armistițiul.
„Toată lumea spunea același lucru: situația este rea și ambele tabere trebuie să dea înapoi și să ia în seamă apelurile Secretarului General la încetarea focului”, a afirmat un diplomat ONU pentru AFP.
Federația Rusă, care în prezent deține președinția rotativă a consiliului, lucrează la o declarație care să facă apel la angajament față de armistițiu, susțin dișlomații.
Textul – care este așteptat să fie convenit în această săptămână de către membrii consiliului – va cere Armeniei și Azerbaidjan să reia și negocierile facilitate de către Grupul de la Minsk.
SUA, Franța și Rusia dețin co-președinția Grupului de la Minsk, care a fost creat de către Organizația pentru Securitate și Cooperare în anul 1992, pentru a găsi o soluție la conflictul teritorial.
Nagorno-Karabah este o regiune recunoscută la nivel internațional ca fiind parte din Azerbaidjan, dar este populată preponderent și controlată de etnici armeni sprijiniți de Armenia. Cele două foste republici sovietice din Caucaz s-au luptat sporadic pentru această regiune, după colapsul Uniunii Sovietice.
Separatiștii de etnie armeană au capturat regiunea Nagorno-Karabah de la Baku în războiul din anii 1990, în care și-au pierdut viața 30.000 de persoane.
ONU a adoptat patru rezoluții cu privire la conflict, în prima parte a anilor 1990.
Noul acord de încetare a focului se bucură de susținerea mediatorilor internaționali, dar părea să se clatine luni, când cele două tabere s-au acuzat de lansarea unoi noi atacuri. Este vorba despreal doilea armistițiu, după cel perfectat tot în octombrie, care a fost semnat la Moscova, dar care a avut un impact prea mic în oprirea ciocnirilor.