Consiliul de Securitate al ONU îndeamnă la un armistițiu imediat în Fâșia Gaza
Cei 15 membri ai Consiliului de Securitate al ONU, reuniţi la New York, îndeamnă Israelul şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas să „aplice pe deplin” acest armistiţiu pe durata sărbătorii musulmane de Aid el-Fitr, care marchează sfârşitul lunii Ramadanului, dar „şi după aceea”, transmite AFP.
Consiliul îndeamnă atât la „respectarea dreptului umanitar internaţional şi mai ales a celui cu privire la protecţia civililor”, cât şi la depunerea unor eforturi „de implementare a unui armistiţiu pe termen lung şi deplin respectat, bazat pe iniţiativa egipteană” de mediere.
Ei „subliniază necesitatea de a furniza imediat o asistenţă umanitară populaţiei palestiniene în Fâşia Gaza”, prin creşterea contribuţiilor Biroului ONU pentru refugiaţi palestinieni UNRWA.
După trei zile de la bombardarea soldată cu morţi a unei şcoli ONU în Fâşia Gaza, Consiliul „subliniază că instalaţiile civile şi umanitare, inclusiv aparţinând ONU, este necesar să fie respectate şi protejate şi îndeamnă toate părţile să acţioneze conform acestui principiu”.