Consiliul Europei cere într-un raport combaterea rasismului şi intoleranţei în Ungaria: ”Discursul urii”, prezent în tot spectrul politic

Publicat: 10 06. 2015, 17:50

Consiliul Europei a cerut într-un nou raport combaterea rasismului şi intoleranţei în Ungaria, menţionând „discursul urii” prezent în tot spectrul politic, relatează Euronews, citat de Mediafax.

Străinii care sosesc în Ungaria sunt avertizaţi prin panouri instalate în toată ţara să nu le ia locurile de muncă cetăţenilor ungari şi să respecte legislaţia, în conformitate cu o campanie antiimigraţie a Guvernului.

Raportul menţionează „materiale rasiste şi ură cibernetică” şi cere autorităţilor să pedepsească discursurile care promovează ura.

„Avem îngrijorări mari legate de discursul urii, vizând toate grupurile vulnerabile: imigranţi, romi, evrei, homosexuali, transsexuali etc. Avem probleme privind violenţa şi integrarea romilor (…), cu copii romi care merg la şcoli segregate”, a declarat pentru Euronews Stephanos Stavros, membru al comisiei pentru combaterea rasismului din cadrul Consiliului Europei, care a ajutat la redactarea raportului.

Antisemitismul este foarte răspândit în cadrul partidului ungar de extremă-dreapta Jobbik, care a atras alegători de la partidul Fidesz al premierului Viktor Orban, se mai arată în raport.