Continuă protestele în Rusia: Peste 700 de manifestanţi împotriva mobilizării lui Putin în războiul rus din Ucraina, arestaţi în 32 de oraşe

Continuă protestele în Rusia: Peste 700 de manifestanţi împotriva mobilizării lui Putin în războiul rus din Ucraina, arestaţi în 32 de oraşe
Foto: Hepta/Zuma Press / Alexander Demianchuk.

Continuă protestele masive în Rusia după ce Vladimir Putin a decretat mobilizarea parțială. Autorităţile ruse au arestat sâmbătă peste 700 de persoane la manifestaţii împoriva mobilizării. Acestea se adaugă unui număr de 1.500 de ruși arestați deja în urma protestelor.

Continuă protestele în Rusia

Potrivit OVD-Info, o organizaţie specializată în numărarea arestărtilor, cel puţin ”707 persoane au fost reţinute în 32 de oraşe” din întreaga Rusie, dintre care mai bine de jumătate la Moscova.

În capitala rusă, un dispozitiv poliţienesc important a fost desfăşurat în cartierul central Cistiie Prudî, au constatat jurnalişti AFP.

Majoritatea manifestanţilor prezenţi umblau sau stăteau pe loc – în mod individual sau în grupuri mici -, pentru a nu fi reperaţi şi arestaţi. Însă AFP a asistat, cu toate acestea, la arestarea a aproximativ 20 de persoane.

Miercuri, în ziua în care Putin a anunţat mobilizarea, aproape 1.400 de manifestanţi au fost arestaţi în întreaga Rusie.

Unii dintre ei, inclusiv doi cu care AFP scrie că a stat de vorbă, au povestit că autorităţile le-au înmânat un ordin de mobilizare la comisariat.

Kremlinul apără această politică şi dă asigurări că nu este ”ilegală”.

Președintele Federației Ruse a anunțat, miercuri, 21 septembrie, că va ”folosi orice mijloace” pentru a apăra țara, reamintind că Rusia deține arme nucleare.

”Vom folosi toate resursele pe care le avem pentru a ne apăra poporul”, a remarcat Vladimir Putin, în cadrul unui discurs special prin intermediul căruia a anunțat mobilizarea parțială.

Rusia are arme cu care să răspundă

”NATO a discutat să se folosească de armele nucleare împotriva Rusiei. Avem și noi arme. Vom folosi toate mijloacele pentru a ne apăra.

Occidentul a șantajat Rusia, dar Rusia are multe arme cu care să răspundă. Vom folosi toate resursele pe care le avem pentru a ne apăra poporul.

Ministerul Apărării a fost instruit de către mine să definească statul legal al acestor unități și al republicilor Lugansk și Donețk. Trebuie să acordăm atenție specială pentru aprovizionarea Donbasului cu tehnologie și muniție”, a declarat președintele rus.

Urmăriți B1TV.ro și pe