Convenția Democrată din Cipru a câștigat alegerile pentru PE într-un scrutin cu cea mai mică participare la vot din istoria țării

Publicat: 26 05. 2014, 09:21

Convenția Democrată din Cipru a obținut, duminică, în cadrul alegerilor europarlamentare, 37,75% din voturi, obținând astfel două din cele șase mandate rezervate statului în PE.

Pe locul doi s-a clasat partidul comunist AKEL, cu 26,98 % din voturi, rezultat ce-i permite să-și mențină cele două mandate în PE, dar care reprezintă o pierdere de peste 8% din sprijin, raportat la alegerile europene din 2009.

Partidul de centru DIKO a ocupat poziția a treia, menținându-și singurul mandat, cu 10,83 % din voturi, fiind urmat de partidul socialist EDEK care, în coaliție cu ecologiștii, a obținut 7,68% și un reprezentat în PE.

Cipru a înregistrat și cea mai scăzută prezență la vot din istoria țării – 42,3%.