Directorul Agenției Centrale de Informații, William Burns, a purtat o conversație mai puțin uzuală cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin. Discuția a avut loc săptămâna trecută, iar șeful CIA i-a transmis că SUA este foarte îngrijorată de noua acumulare de trupe de la frontiera ucraineană, încercând totodată să interpreteze adevăratele intenții ale părții ruse, au precizat două surse familiare cu subiectul pentru CNN.
Purtătorul de cuvânt al președintelui rus a confirmat la rândul său că a avut loc această discuție.
„Da, o astfel de conversație a avut loc prin telefon”, a spus Dmitry Peskov.
CNN relata vineri că vizita efectuată de șeful CIA la Moscova vine într-un moment în care oficialii americani sunt tot mai îngrijorați de posibilitatea unei intervenții militare extinse a Federației Ruse în Ucraina.
O sursă a spus pentru CNN că SUA are „îngrijorări serioase” cu privire la acumularea de efective militare ruse: „Ar fi prostesc din partea noastră să nu luăm în calcul posibilitatea unei invazii sau a unei incursiuni”.
Întrebat despre subiectele atinse în timpul discuției telefonice, Dmitri Peskov spune că a fost vorba despre „relațiile bilaterale, situația de criză din practica diplomatică”, precum și că a avut loc „un schimb de opinii despre conflictele regionale”.
„Desigur, chestiunile de securitate cibernetică au fost, de asemenea, menționate”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
În interiorul administrației americane, interpretările despre intențiile Rusiei sunt foarte variate. Anumite surse au spus pentru CNN că sunt de părere că Moscova ar putea pregăti o invazie, în timp ce alții au sugerat că desfășoară doar un exercițiu sau că pur și simplu încearcă să intimideze Ucraina.
La nivel public, Kievul a încercat să minimalizeze acumularea rusească de la frontierele sale – a doua din 2021, după cea din primăvară. Potrivit Ministerului ucrainean al apărării, Rusia „a stabilit o practică în a transfera și acumula unități militare cu scopul de a menține tensiunea în regiune și presiunea politică pe țările vecine”.
Președintele american Joe Biden l-a trimis pe șeful CIA la Moscova într-un efort de a preveni orice fel de escaladare. În capitala rusă, William Burns s-a întâlnit cu mai mulți oficiali și a încercat să descurajeze eventuale planuri pentru o ofensivă, spunând că SUA monitorizează atent mișcarile de trupe.