Coreea de Nord trimite noi AVERTISMENTE Statelor Unite: „Coreea de Nord nu va renunţa”
Coreea de Nord nu va renunţa la armele sale nucleare până când Statele Unite nu va elimina propria sa „ameninţare nucleară”, se arăta într-un comunicat al Agenţiei Centrale Coreene de Ştiri (KCNA), citată de CNN.
„Definiţia corespunzătoare a denuclearizării Peninsulei Coreene este eliminarea completă a ameninţării nucleare americane la adresa Coreei de Nord înainte de eliminarea capabilităţii noastre nucleare”, s-a mai precizat în comunicat.
Commentariile agenţiei au venit pe fondul existenţei unui blocaj în negocierile dintre Washington şi Phenian cu privire la denuclearizarea Coreei de Nord în schimbul uşurării sancţiunilor economice.
Pe data de 12 iunie, la Singapore, a avut loc o întâlnire catalogată la acea dată drept „istorică” între preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un. Cu acea ocazie, s-a semnat o convenţie în care cele două părţi se angajau să „acţioneze în direcţia denuclearizării complete a Peninsulei Coreene”.
Cu toate acestea, în cele şase luni care au trecut de atunci, negocierile au stagnat, iar retorică americană şi nord-coreeană a devenit tot mai agresivă.
În situatia în care Phenianul va continua cu actuala retorică, nu ar fi prima oară când s-ar răzgândi cu privire la programul său nuclear sau în general, cu privire la modul în care îşi poartă politica externă. Dea lungul timpului, regimul de la Phenian a alternat frecvent momentele de relaxare diplmatică cu cele de tensionare a situaţiei regionale (ex. prin bombardamente în zone locuite sau nelocuite, cu teste nucleare sau cu teste balistice).
În momentul de faţă, Statele Unite nu au arme nucleare staţionate în Peninsula Coreea, ele fiind retrase în 1992 printr-o decizie a preşedintelui George H. W. Bush. În 2017 însă, ministrul apărării sud-coreean a sugerat idea redesfășurării de arme nuceare americane pe teritoriul Coreei de Sud, ca răspuns la planurile de dezvoltare a armelor nucleare ale Nordului.
Coreea de Sud nu deţine arme nucleare.
![]()
Foto: Rachetă balistică cu rază intermediară nord-coreeană (sursă foto: Hepta.ro)
– ”The Facebook Dilemma”, cea mai amplă investigație despre impactul rețelei de socializare asupra vieții private, difuzată ÎN EXCLUSIVITATE pe B1 TV, pe 1 ianuarie, de la ora 16.00 –