Coreea de Nord pune NATO pe jar! Stoltenberg: scutul de la Deveselu vizat direct
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a atras atenţia vineri împotriva unei intervenţii militare în Coreea de Nord, care va avea ”consecinţe devastatoare”, într-un interviu pentru AFP la sediul Alianţei Nord-Atlantice la Bruxelles.
În același interviu, acesta a anunțat că Organizaţia are în vedere modificări ale sistemului ei antirachetă, operaţional în parte de la baza de la Deveslu, în România, potrivit Stirile Protv.
Creşterea razei de acţiune şi a preciziei rachetelor nord-coreene testate recent îndeamnă cele 29 de state membre ale Alianţei Nord-Atlantice să aibă în vedere modificări ale sistemului său antirachetă, operaţional în parte de la Deveselu, a declarat Stoltenberg.
”Experţii noştri lucrează la tehnologie, la modul cum să îmbunătăţească sistemele noastre”, a declarat secretarul general al NATO, fără să ofere detalii în acest sens.