Doi mineri din Coreea de Sud au supraviețuit în subteran mai bine de nouă zile doar cu apa care se scurgea din tavan și cafea. Ei au fost scoși din mină între timp, sunt în stare stabilă și se recuperează la spital.
Cei doi bărbați, care au 62, respectiv 56 de ani, au rămas blocați la aproape 200 de metri adâncime, după ce mina de zinc din Bonghwa, unde lucrau, s-a prăbușit.
S-a întâmplat pe 26 octombrie și abia vineri minerii au fost salvați. În tot acest timp, ei au supraviețuit consumând cafea instant și apa scursă din tavan, informează BBC.
Autoritățile mai bănuiesc că ei au reușit să-și facă un foc și un cort improvizat din plastic.
Cei doi mineri sunt în stare stabilă acum și se recuperează la un spital din localitate.
Yoon Suk-yeol, președintele Coreei de Sud, a calificat salvarea drept una „miraculoasă”.