Coreea de Sud: Doi români, arestați pentru fraude bancare

Publicat: 16 07. 2015, 15:40
Foto: citynews.ro

Doi români au fost arestați în Coreea de Sud, fiind acuzați de fraude bancare prin instalarea ilegală a unor sisteme electronice, obținând astfel copii după cardurile a sute de persoane, scrie Mediafax.

Cei doi români, soț și soție, ar fi instalat aceste sisteme electronice de fraudare la opt automate bancare din Seul, în perioada mai – iunie 2015, obţinând datele cardurilor a 365 de clienţi.

Prin această metodă, românii ar fi sustras suma de 15,9 milioane de woni (138.000 de dolari) de la bancomatele din Taiwan.

Autorităţile sud-coreene susţin că cei doi români fac parte dintr-un grup infracţional, fiind căutaţi încă cel puţin doi complici.