CORONAVIRUS | ”Băiatul cu pizza” a băgat în carantină un întreg stat din Australia

CORONAVIRUS | ”Băiatul cu pizza” a băgat în carantină un întreg stat din Australia
Foto: Pixabay

Australia de Sud a intrat cu totul în carantină din cauza unui bărbat din Adelaide, capitala statului, infectat cu coronavirus, care a spus că a mers la o pizzerie să cumpere o pizza. De fapt, el era angajat acolo. Minciuna sa a determinat autoritățile sanitare să creadă că e vorba despre o tulpină de SARS-CoV-2 extrem de contagioasă, care se poate transmite chiar și într-o perioadă de expunere extrem de mică. Nici vorbă. Carantina va fi ridicată duminică, mai devreme cu trei zile decât a fost anunțat inițial. Premierul Australiei de Sud, Steven Marshall, nu și-a ascuns deloc indignarea: „Să spun că sunt furios ar fi prea puțin”.

Australia de Sud, în carantină după ce un angajat de la o pizzerie a mințit

Teritoriul din sudul Australiei a intrat în carantină miercuri, după ce autoritățile au identificat 36 de infectări cu SARS-CoV-2, inclusiv primele cazuri rezultate din transmitere intracomunitară din luna aprilie și până în prezent.

Poliția a transmis că lockdown-ul putea fi evitat dacă bărbatul ar fi spus adevărul, anume că lucrează la pizzerie. El a spus că doar a mers acolo să cumpere o pizza.

Minciuna a determinat autoritățile sanitare să creadă că bărbatul a contractat virusul într-o perioadă extrem de scurtă. Infectarea după o perioadă de expunere atât de mică ar fi însemnat că tulpina de virus este extrem de contagioasă, explică BBC.

Inițial, comisarul Grant Stevens a susținut că, foarte probabil, bărbatul nu va fi tras la răspundere deoarece „nu există nicio pedeapsă asociată minciunilor”.

Ulterior, el a anunțat că va fi înființată o comisie specială, care să analizeze în detaliu ce s-a întâmplat și care va stabili dacă individul poate fi tras la răspundere în vreun fel.

Premierul Australiei de Sud, un pachet de nervi din cauza ”băiatului cu pizza”

„Să spun că sunt furios ar fi prea puțin”, le-a zis, vineri, premierul Steven Marshall reproterilor, citat de BBC.

Australia s-a bazat mult pe carantinare, testare masivă și identificarea contacților în încercarea de a reduce la zero numărul infectărilor, precizează BBC.

„Suntem extrem de furioși din cauza acestui individ și vom urmări extrem de atent care vor fi consecințele faptelor sale”, a adăugat Marshall.

Autoritățile au anunțat că lockdown-ul va fi ridicat duminică, trei zile mai devreme decât fusese anunțat inițial. Asta, pentru că au înregistrat doar trei cazuri de COVID-19 vineri.

În total, Australia a înregistrat 28.000 de infecții și 900 de decese cauzate de SARS-CoV-2.

Ultima oră
20:55 - Israelul aprobă vaccinarea împotriva COVID-19 la copiii vulnerabili cu vârsta între 5 și12 ani
20:39 - Klaus Iohannis: Fiecare persoană în plus care se vaccinează contribuie la încheierea gravei crize sanitare. Scopul celor care răspândesc dezinformări și știri false e să slăbească solidaritatea națiunii noastre (VIDEO)
20:25 - Octavian Jurma: „Al patrulea val al pandemiei a început mai devreme în România. Pragul de 1.000 de cazuri zilnice, depășit în luna august”
20:18 - Medici și asistenți medicali, decorați de președintele Klaus Iohannis de Ziua Ambulanței: „Duceți permanent o luptă contracronometru care de cele mai multe ori face diferența între viață și moarte” (VIDEO)
20:05 - CNAIR anunță restricții de circulație în aproape toată țara, din cauza caniculei
20:03 - Schimbări la procedura adopției copiilor, adoptate de Guvern. Birocratizarea excesivă va fi eliminată
20:01 - Un turist ceh dat dispărut a fost căutat pe munte de salvamontiști. Bărbatul a fost găsit în gara din Braşov
19:45 - George Simion (AUR): Sunt ONG-uri care încearcă să le spună copiilor cât de normal e să îți alegi singur sexul. Se încearcă introducerea acestui gen de propagandă și pe cale oficială (VIDEO)
19:24 - Comisia Europeană a aprobat achiziția Telekom România de către Orange, cu anumite concesii
19:15 - Raed Arafat: De exemplu, ca să nu se închidă, la creșterea incidenței accesul în restaurante la interior ar putea fi permis doar persoanelor vaccinate. Nu cred că vorbim de discriminare (VIDEO)