Covid-ul lovește unul dintre ultimele locuri neinfectate de pe planetă. „Va ajunge în fiecare colț al lumii”

Covid-ul lovește unul dintre ultimele locuri neinfectate de pe planetă. „Va ajunge în fiecare colț al lumii”
Covid-ul lovește unul dintre ultimele locuri neinfectate de pe planetă- Arhipelagul Kiribati (foto Pixabay)

Când coronavirusul a început să se răspândească în întreaga lume, îndepărtatul arhipelag Kiribati, aflat în Pacific, și-a închis granițele, asigurându-se că boala nu ajunge pe țărmurile sale timp de aproape doi ani întregi.

Kiribati a început în cele din urmă să se redeschidă luna aceasta, permițând unei biserici să închirieze un avion pentru a aduce acasă 54 de cetățeni ai națiunii insulare.

Mulți dintre cei aflați la bord erau misionari care părăsiseră Kiribati înainte de închiderea frontierei pentru a-și răspândi credința mormonă în străinătate, conform Associated Press.

Oficialii au cerut vaccinarea și plasarea în carantină a tuturor pasagerilor- în zadar

Oficialii au testat fiecare pasager și au cerut să fie vaccinați, dar și trecuți prin carantină. Din păcate eforturile nu au fost suficiente.

Mai mult de jumătate dintre pasageri au fost testați pozitiv la ceva timp, ceea ce a determinat guvernul să declare starea de dezastru.

Kiribati și alte câteva națiuni mici din Pacific au fost printre ultimele locuri de pe planetă care au evitat orice focar de coronavirus, datorită localizării lor îndepărtate și controalelor stricte la frontieră.

Dar apărarea acestora nu pare să fie suficient de utilă în fața variantei, extrem de contagioase, omicron.

Țara are doar câteva locuri ATI

„În principiu, este inevitabil. Va ajunge în fiecare colț al lumii”, a spus Helen Petousis-Harris, expert în vaccinuri la Universitatea din Auckland din Noua Zeelandă.

Doar 33% dintre cei 113.000 de cetățeni din Kiribati sunt complet vaccinați, în timp ce 59% au primit cel puțin o doză, potrivit publicației Our World in Data. Și, ca multe alte națiuni din Pacific, Kiribati oferă doar servicii de sănătate de bază.

Dr. Api Talemaitoga, care conduce o rețea de medici indigeni din Insulele Pacificului din Noua Zeelandă, a spus că Kiribati avea doar câteva paturi de terapie intensivă în întreaga țară și, în trecut, se baza pe trimiterea celor mai bolnavi pacienți ai săi în Fiji sau Noua Zeelandă pentru tratament.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:58 - Simona Pătruleasa, despre cum îşi educă fiica: „Ne percepe ca fiind exigenţi, dar credem că în viitor ne va mulţumi”. Ce reguli trebuie să respecte Ingrid
20:17 - Câți bani face Denisa Tănase, fosta membră a trupei Bambi. Și-a construit un imperiu datorită parfumurilor
19:53 - De ce s-a îngrășat chef Sorin Bontea în ultima vreme: „Mi-e foame de aș mânca și pietre”
19:24 - Bărbat de 73 de ani, dat dispărut în Capitală. Ultima oară a fost văzut în zona Pantelimon
19:13 - MAE: Se confirmă cetăţenia română a unei persoane reţinute în aşa-zisa republică Abhazia. Reprezentanţii ministerului continuă demersurile pentru a acorda asistenţa consulară
18:41 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 15 – 21 decembrie: Majoritatea Balanțelor sunt la o răscruce în ce privește investițiile, gestionarea zonei financiare (VIDEO)
18:17 - Ministerul Culturii: Mircea Diaconu lasă în urma lui o moștenire artistică impresionantă. Rămâne un simbol al talentului și al pasiunii pentru artă
17:58 - SRI vrea să se odihnească după ce a pierdut războiul hibrid: Își renovează hotelul din Călimănești-Căciulata. Valoarea investiției e de zeci de milioane de lei
17:27 - Un primar din Prahova a fost pus sub control judiciar într-un dosar deschis după moartea unui adolescent
16:54 - USR cere publicarea execuției bugetare: „De ce? Ca să știm pe ce s-au cheltuit banii noștri și ca să luăm decizii corecte pentru 2025. Fără cifre clare, nu putem repara nimic”