Gl. (r) Cristian Barbu a comentat presupusa moarte a lui Evgheni Prigojin, miercuri, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin, și s-a arătat de părere că fie avionul respectiv a fost doboât cu o rachetă, fie „elementul decisiv” s-a aflat în interiorul aeronavei.
Întrebat despre informațiile transmise de presa și autoritățile ruse, generalul român a explicat: „Plecăm de la ceea ce ne spun rușii, până una, alta, și aici, de câte ori îi ascultăm pe ruși, trebuie să avem 50% încredere și 50% nu. De aceea, mergem pe prima parte a ideii, că într-adevăr ar putea să fi fost în avionul acesta o urmă de-a lui Prigojin”.
„Că putea fi doborât de apărarea antiaeriană a rușilor mai greu de spus, dar nu este nimic imposibil la ruși, însă am citit că ar putea să fi fost la o altitudine de peste 8.000 de metri, asta înseamnă că ar fi trebuit lovit cu o rachetă. În momentul în care era lovit cu o rachetă, cred că altele erau efectele acelei rachete și altfel se comporta avionul. A ajuns, însă, avionul aproape intact la sol, în condițiile în care se vede că, într-adevăr, există o dâră nu atât de intensă în urma avionului, dar că avionul vine într-un picaj direct, ceea ce înseamnă că în mod clar motorul sau motoarele acestui avion Embraer au fost afectate”, a continuat Cristian Barbu.
„Putea foarte bine să fie și o situație din interiorul avionului. Avioanele nu întotdeauna pică numai pentru că sunt lovite din exterior, ci pentru că există și în interior această idee de a se dezechilibra, de a se depresuriza printr-o explozie, de a nu a mai avea pilotul, sau o defecțiune tehnică, sau chiar (…) în ideea în care s-a plănuit cumva eliminarea lui Prigojin prin acest mijloc, care, de cele mai multe ori, este extrem de discutabil, adică probabil că nu vom ști niciodată dacă este așa sau nu”, a adăugat el.
„Nicio mitralieră din aceasta de sol, niciun tun antiaerian nu ar putea să bată până pe la 8.000, 8.300 de metri. În această situație ori a fost o rachetă și atunci amprenta pe radar, amprenta pe toate sistemele de observare va fi clară pentru toată lumea, indiferent că sunt ruși, că sunt americani, chiar și români dacă sunt, tot așa, ori, dacă nu, înseamnă că elementul decisiv a fost în interiorul avionului”, a mai spus Cristian Barbu.