Croația: 67 de migranți ilegali descoperiți într-o furgonetă
Zeci de migranți au fost duși la un spital din Croația după ce poliția rutieră a oprit o dubă ce transportat 67 de migranți ilegali, informează Agerpres.
Doi cetățeni bulgari au fost arestați, fiind suspectați de trafic de persoane după ce i-au ajutat pe migranții proveniți în principal din Afganistan să traverseze granițele în mod ilegal.
Furgoneta ce îi transporta pe aceștia avea numere de înmatriculare britanice și a fost oprită sâmbătă seara pe o autostradă între frontiera sârbă și slovenă în timpul unui control în trafic.
Ministrul sănătății din Croația a declarat că patruzeci și doi de migranți au fost duși imediat la spital, iar unii dintre aceștia au fost tratați pentru intoxicare cu monoxid de carbon.
Potrivit ministrului, doi dintre cei 42 erau băieți cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani, în timp ce alții aveau vârste între 15 și 20 de ani.
"Unii dintre ei erau în stare de inconștiență, unii vomitau când au fost găsiți ", a declarat ministrul croat.
"Erau în stare gravă, deshidratați și se pare că nu mâncaseră de cinci zile", a mai adăugat acesta.
Circa 650.000 de persoane au trecut prin Croația din septembrie 2015 până în luna martie a acestui an,în principal, din Siria, pentru a merge în Europa de Vest, în special în Germania.
În luna martie traseul a fost închis după ce mai multe state și-au închis frontierele.
Mulți migranți apelează la contrabandiști pentru a-i ajuta să traverseze granițele în mod ilegal.
Un eveniment similar a mai fost și în august 2015 când poliția austriacă a găsit 71 de migranți morți blocați într-un camion.