CTP avertizează: „Vulnerabilitatea maximă a României este Republica Moldova”

CTP avertizează: Vulnerabilitatea maximă a României este Republica Moldova
Foto: Cristian Tudor Popescu / Facebook

Gazetarul Cristian Tudor Popescu susține într-o postare pe Facebook că vulnerabilitatea maximă a României este situația din Republica Moldova. Acesta susține că o lovitură aplicată Chișinăului ar provoca probleme grave Bucureștiului. În acest context, exercițiile DSU în care sunt activate sirenele pentru dezastre nu sunt întâmplătoare:

CTP, despre criza de securitate din Republica Moldova

“ Care este problema numărul 1 a României în clipa de față? Prețurile la alimente și energie? Situația grea a agriculturii? Legile Educației și protestele sindicatelor din învățământ? Absorbția fondurilor PNRR? Pensiile speciale? Rotația lui Ciucă și Ciolacu, unul în jurul cozii celuilalt? Prima poziție în Europa pe care o deține România în privința mărimii totale a șpăgilor din spitale? Bâstroe?

Nu. Oricât de apăsătoare ar fi toate acestea, vulnerabilitatea maximă a României este Republica Moldova. Deși Basarabia și România nu sunt o singură țară, o lovitură aplicată Chișinăului ar provoca răni grave Bucureștiului. Ziua sirenelor de alarmă, care au răsunat ieri în Capitală, nu e doar un exercițiu.

Să ne gândim ce s-ar fi întâmplat dacă planul inițial, de cucerire a Ucrainei în câteva zile, în pas de gâscă, i-ar fi reușit lui Putin. Moldova ar fi fost ocupată apoi de trupele rusești în 24 de ore, pentru protejarea etnicilor ruși, mâncați pe pâine de ferocea Maia Sandu, la comanda NATO.

Una dintre cele mai tâmpificante lozinci aruncate de propaganda Kremlinului și zbierată de adunătura de strigaci cu simbrie ai răufăcătorului fugar Ilan Șor, sună așa: „Nu vrem să intre Moldova în război!”. Păi, cum dracului să intre? Pe cine să atace, cu o „armată” de 6.500 de soldați, posedând armament la nivel strămoșesc? Nici măcar cu Transnistria n-ar avea sorți de izbândă Chișinăul – 2 martie este Ziua Memoriei, în care sunt pomeniți românii uciși în războiul de pe Nistru din 1991-1992. Chiar și un nătărău își dă seama că Moldova nu poate intra, nu poate fi decât băgată în război, prin atacarea ei de către Rusia (…)”.

CTP precizează că Guvernul României trebuie să continue să susțină  din răsputeri Moldova, economico-financiar, energetic, cu schimb de informații, în plan internațional. Potrivit acestuia, Rusia urmărește să transforme România cel puțin într-o Ungarie sau Austrie, pentru un culoar troian rusesc în Europa, de la Marea Neagră, până la granița Germaniei:

„Pentru că Ucraina se încăpățânează să reziste hoardei ruse, Putin nu poate ocupa militar Moldova. Dar nu se va da în lături de la nicio formă de agresiune hibridă, de la sabotaj economic, organizare de mișcări violente, asasinate politice, montarea unei lovituri de stat pentru a obține controlul. Din acel moment, rușii ar avea o bază prețioasă de operații la granița NATO și în spatele Ucrainei. Atacuri hibride pot fi lansate asupra României – pomparea financiară, logistică și propagandistică a partidului AUR și celorlalte formațiuni anti UE și NATO, încurajarea mișcărilor extremiste maghiare din Transilvania, amestecul în alegerile din 2024, cu metode testate în SUA. Scopul: transformarea României cel puțin într-o Ungarie sau Austrie, săpând astfel un culoar troian rusesc în Europa, de la Marea Neagră, până la granița Germaniei (…).

Guvernul României trebuie să continue să susțină  din răsputeri Moldova, economico-financiar, energetic, cu schimb de informații, în plan internațional, nu numai pentru că suntem o singură nație. Pe calea către UE și NATO, căci alta nu există. Neutralitatea, pe care 60% dintre cetățenii Republicii Moldova ar dori-o, este o amăgire (…).

Indiferent de rezultatul războiului, Rusia va rămâne acolo unde este și așa cum este – trufașă, dictatorială, agresivă, un pericol permanent pentru orice democrație. Chiar cu Prutul între  noi, România și Moldova sunt unite de aceeași soartă în fața Răului”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`