Cum a ajuns o femeie să fie SCLAVA SEXUALĂ a unui CRIMINAL în serie! A fost ținută în lanțuri într-un tomberon (FOTO, VIDEO)
Un clip făcut public de către oamenii legii a șocat internetul. Ei au găsit o femeie legată cu un lanț de gât într-un container destinat transportului maritim. Individul care a ținut-o captivă a transformat-o într-o sclavă sexuală. Criminal în serie a ținut-o prizonieră timp de două luni, potrivitmetro.co.uk.
Pe filmare se aude și vocea monstrului Todd Kohlepp, care fără pic de remușcare a mărturisit că a ucis șapte persoane nevinovate în Carolina de Sud. Individul a pledat vinovat pentru a evita pedeapsa cu moartea și a fost condamnat la închisoare pe viață.
Inițial, Kala Brown, femeia ținută prizonieră, nu voia ca numele ei să fie făcut public, însă ea a realizat că nu poate trece peste experiența traumatizantă decât dacă împărtășește lumii prin ce a trecut. Oamenii legii au declarat că în drum spre spital tânăra a povestit cum monstrul a ucis un cuplu, abia căsătorit, chiar în fața ei.