CUTREMURĂTOR! Au crezut tot timpul că este o rocă neagră, dar obiectul ascundea de fapt un secret teribil pentru umanitate! E FĂRĂ PRECEDENT

Publicat: 23 01. 2020, 17:43
Sursă: Twitter / @ODN

Descoperire uimitoare făcută de antropologi! Ceea ce era catalogat drept o rocă neagră provenită dintr-o erupţie vulcanică ce a avut loc în anul 79 pe teritoriul Italiei este de fapt, potrivit celor mai recente descoperiri o bucată de creier uman, victimă a erupției Vezuviului.

„În octombrie 2018, am putut să observ aceste reminiscenţe şi am văzut că ceva era strălucitor în craniul zdrobit”, a declarat cercetătorul Pier Paolo Petrone pentru AFP.

Petrone, expert în antropologie la Universitatea „Federico II” din Napoli, a spus că era „destul de sigur că acest material este creier uman”, scrie news.ro.

O analiză amplă a lui Piero Pucci de la centrul de biotehnologie CEINGE din Napoli a confirmat că, într-adevăr, conţine părţi de proteine şi acizi de la păr şi ţesut cerebral.

Herculaneum era o staţiune populară în nord-vestul Pompeii la acea vreme. Oraşul a fost acoperit de 16 metri de lavă a Vezuviului. Solidificându-se, ea a conservat rămăşiţele.