"Dacă ascensiunea fanatismului în Europa nu va fi stopată, noi calamități vor avea loc". Președintele Turciei: Țările musulmane să facă front comun împotriva jihadiștilor Statului Islamic
Președintele turciei, Recep Erdogan, face apel la țările musulmane să se alieze împotriva juhadiștilor Statului Islamic.
Erdogan îi condamnă dur pe teoriștii care au comis atentate la Ankara și Paris și avertizează că astfel de tragedii se pot întâmpla oricunde, dacă nu se iau măsuri urgent.
“Îi condamn fără rezervă pe teroriștii care cred în aceeași religie ca mine și îi îndemn pe toți liderii țărilor musulmane să facă front comun. Dacă nu vom face acest lucru, cei care au lovit Ankara o vor face și în altă parte, după cum au făcut-o la Paris.
Ei vor bate la alte uși și de aceea este nevoie ca întreaga lume să coopereze pentru a adopta o poziție care să împiedice repetarea unor asemenea atacuri. Dacă ascensiunea fanatismului în Europa nu va fi stopată, noi calamități vor avea loc”, a spus Erdogan în timpul unui discurs susținut la Istanbul în cadrul unui forum pe probleme de energie, transmite ABCnews.
Militanții Statului Islamic au lovit și Turcia. În data de 10 octombrie, jihadiștii au comis un atentat la Ankara în urma căruia au murit 103 persoane.
Șeful diplomației turce, Feridun Sinirlioglu, a anunțat, la rândul său, o viitoare intensificare a operațiunilor împotriva jihadiștilor, în zona de nord a teritoriului sirian, în cooperare cu SUA.