David Cameron imploră scoțienii să nu voteze pentru independență pentru a păstra unitatea Regatului

Publicat: 09 09. 2014, 16:04
Foto: telegraph.co.uk

Premierul britanic David Cameron i-a implorat, marți, pe scoțieni, să nu voteze pentru independență în referendumul ce se va desfășura săptămâna viitoare și a promis că va face tot posibilul pentru a păstra unitatea Marii Britanii, relatează Reuters.

După ce a anunțat că va lipsi de la sesiunea săptămânală de întrebare-răspuns din parlament pentru a face campanie pentru uniune în Scoția, Cameron a declarat că restul Regatului Unit dorește ca Scoația să rămână în regat.

”Voi face tot ce pot”, a spus premierul.

”În final, rămâne ca oamenii din Scoția să decidă, dar vreau să știe că restul Regatului Unit vrea ca ei să rămână”, a declarat David Cameron.

Potrivit unui sondaj, numărul celor care vor spune “NU” independenței Scoției a scăzut la 39% de la 45% luna trecută, în timp ce susținerea pentru “DA” a crescut la 38%.

Referendumul va avea loc pe 18 septembrie.