De ce este importantă pentru ruși cucerirea orașului Soledar: Minele de sare cu peste 200 de km de tuneluri, o fortăreață crucială pentru obținerea controlului total asupra Donbasului

Publicat: 13 01. 2023, 08:38

Putin recunoaște că situația din zonele anexate din Ucraina este dificilă. Gruparea de mercenari Wagner asigură că controlează orașul Soledar după câteva zile de lupte violente, deși Kievul neagă acest lucru, iar Moscova îndeamnă la prudență și deocamdată nu consideră zona controlată oficial. Dacă va fi confirmată, ar fi cea mai mare victorie a Rusiei asupra Ucrainei în ultimele șase luni de război, scrie cope.es.

Rușii, la un pas de a obține o importantă victorie în Ucraina

Orașul Soledar, la aproximativ 10 kilometri nord de orașul distrus Bakhmut, este acum principala țintă a trupelor ruse. Dar de ce este această locație atât de importantă? Trebuie să te întorci cu câțiva ani înapoi, la invazia Rusiei din 2014 a regiunii Donbas, căreia îi aparțin Soledar și vecinul său Bakhmut. Deși Rusia și-a revendicat controlul asupra Republicii Populare Donețk, principala regiune a Donbasului, cele două orașe au rezistat până acum. Când Rusia a început războiul împotriva Ucrainei în februarie 2022, această zonă a fost din nou una dintre țintele principale, iar Bakhmut și, mai ales, Soledar, sunt considerate cheia pentru obținerea controlului total al Donbasului.

Micul oraș Soledar, cu puțin peste 10.000 de locuitori, este caracterizat de mina de sare Artyomsol. Un întreg oraș subteran, o enclavă prețioasă datând din secolul al XIX-lea și care în timpul războiului a devenit o fortăreață strategică. Cu toate acestea, înainte de începerea conflictului, rolul său era destul de diferit. Acest labirint de galerii și pasaje, cu peste 200 de kilometri de tuneluri la o adâncime de 300 de metri, a fost vizitat de o mulțime de turiști. În interior, există un teren de fotbal, o sală de concerte și există chiar loc, printre tavanele sale înalte de până la 30 de metri, pentru o biserică.

Atacurile rusești se intensifică pentru a ocupa minele

În ultimele zile, forțele ruse au făcut destul de multe progrese în zonă. Rusia este conștientă de faptul că minele reprezintă un perimetru  ferit de rachete și drone și lipsit de radare prin satelit. Este refugiul perfect, capabil să ofere adăpost mii de soldați și civili, dar și să depoziteze arme. Prin urmare, pierderea acestei poziții ar fi dezastruasă pentru Ucraina.

Șeful companiei paramilitare Wagner, Yevgueni Prigozhin, a asigurat dimineața trecută că unitățile sale au preluat minele Soledar, de unde a publicat o imagine împreună cu unitatea sa. Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al comandamentului estic al forțelor ucrainene, Serhii Cherevaty, a insistat că „nu este adevărat că a căzut” complet, iar Departamentul de Comunicații Strategice al Forțelor Armate a pus sub semnul întrebării autenticitatea fotografiei.

„Se pare că locația pe care o arată nu corespunde realității și că nu sunt chiar salinele Soledar cele care apar în imagini”, a lămurit Cherevaty înainte de a observa că, prin aceste informații, Moscova ar putea încerca să justifice „pierderi mari în rândul prizonierilor”. În acest sens, forțele ucrainene au lansat câteva fotografii în care arată minele de sare fără nicio prezență a armatei ruse. „Se pare că nu este adevărat și că nu sunt în minele Soledar, care a fost și va fi întotdeauna ucraineană”, a indicat Armata.

Dacă armata lui Putin preia în cele din urmă Soledar, ar fi la un pas de a lua Bakhmut și odată cu el, cheile regiunii Donețk. Ceva la care tânjește de mult și care ar schimba cursul războiului.