De teamă că are COVID-19, o profesoară din Roma s-a sinucis: ‘A făcut testul, dar a continuat să fie foarte neliniștită și ciudată’
Frica duce la tragedie! O profesoară din Romas-a sinucis, crezând că are coronavirus. Femeia nu a mai așteptat nici măcar să primească rezultatul testului, groaza de un posibil diagnostic cu Covid-19 punând stăpânire pe ea.
De teamă că are Covid, o profesoară din Roma s-a sinucis
Potrivit Yahoo News, soțul profesoarei italiene a încercat să o liniștească, însă groaza femeii a fost atât de puternică încât într-un moment în care acesta a scăpat-o din privire, s-a aruncat de la etaj.
Femeia în vârstă de 45 de ani nici măcar nu primise rezultatul testului Covid-19.
„Era din ce în ce mai îngrijorată, tot vorbea despre boală. A făcut testul, dar a continuat să fie foarte neliniștită și ciudată”, le-a explicat bărbatul polițiștilor de la secția Monteverde care au preluat cazul.
Din păcate, groaza și depresia survenite ca urmare a unei posibile infectări cu noul coronavirus au dus la sinucidere.
A doua zi după test, profitând de faptul că toți cei din casă dormeau, a scris un bilet de adio pentru soțul și fiul ei și s-a aruncat de la fereastra apartamentului situat la etajul cinci.
Criminaliștii anchetează acum cazul.
Covid-19: Un fost șef de poliție din România s-a omorât în timp ce se afla în carantină
Cazul femeii de la Roma vine la doar câteva ore după ce un fost șef de poliție din Marea Britanie s-a sinucis în timp ce se afla în carantină, după ce a manifestat simptome specifice infectării cu SARS CoV-2. Se pare că izolarea a declanşat o serie de reacţii neurologice nedorite, omul schimbându-se foarte mult în doar 8 zile.
James Connelly-Webster, în vârstă de 58 de ani, a fost găsit mort într-o baracă din spatele grădinii, scrieDailymail.
Soția sa a precizat că virusul i-a afectat sănătatea mintală, acesta devenind „paranoic și nevrotic”. Aceasta a precizat că soțul ei a ales să se autoizoleze deoarece avea simptome de coronavirus, tușea și avea febră. Totodată, soția a spus că soțul ei s-a „schimbat complet” în timpul izolării.
Depresie și anxietate în vreme de pandemie Covid-19
Foarte multe persoane au resimțitstări de anxietate în timpul epidemieide coronavirus. Organizația Mondială a Sănătății a transmis o serie de recomandări pentru păstrareasănătății mintale și a stării de bine.
Printre recomandări se numără relaxarea și activitățile fizice.
“În timpul momentelor și situațiilor stresante, încercați să vă concentrați pe propriile nevoi. Apelați la exerciții fizice care să vă ajute să vă relaxați și să vă mențineți starea de sănătate bună.
Mai mult decât atât, este recomandat să vă odihniți cât de mult și de bine puteți. Dormiți 8 ore pe noapte și adoptați un stil de viață sănătos, bazat pe o dietă alimentară echilibrată”, potrivit OMS.
De asemenea, reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății mai mai recomandă informarea doar din surse sigure, pentru a nu intra în panică din cauza unor fake news-uri, păstrarea unei relații strânse cu familia și prietenii, socializarea, protejarea angajaților în momente stresante și evitarea în totalitate a strategiilor de coping negative, precumrefugiul în tutun sau alcool, dăunătoare, căci pe termen lung acestea nu vor face altceva decât să înrăutățească situația și starea de bine pisihică.